Luciana Bercean – formator cursuri individuale București

Despre mine, probabil ca sunt multe de spus,

dar, prefer sa spun esentialul: fac ceea ce iubesc si imi place la nebunie ceea ce fac, adica sa ii invat si pe altii ce stiu eu.

Nimic nu se compara cu satisfactia de a primi un “multumesc” dat din suflet, din partea unei persoane cu care ai petrecut impreuna undeva intre 40 si 80 ore.

Si totusi, pentru a va face o idee despre mine, inainte sa imi scrieti sau sa va uitati pe cursuri, va mai pun la dispozitie cateva informatii.

Sunt in Bucuresti din toamna lui 2010. Inainte de asta, ultimii 16 ani mi i-am petrecut in Timisoara.

In Timisoara am urmat cursurile liceului “CD Loga” la sectia Informatica. Apoi am absolvit Facultatea de Management in Productie si Transporturi, sectia Inginerie Economica, specializarea Constructii, din cadrul Universitatii Politehnica Timisoara. Dupa facultate am urmat programul de master “Management of Business Administration Executive”, din cadrul aceleasi facultati.

Dupa terminarea facultatii am intrat in randul “angajatilor model”. Am pus tot entuziasmul, toata priceperea si toate resursele de care dispuneam in slujba firmelor pentru care am muncit. Am obtinut, pe rand, experienta in domeniul constructiilor (de la devize tehnice si situatii de lucrari la aprovizionare, salarizare, organizarea santierelor etc.), in domeniul managementului calitatii (de la intocmit formulare si proceduri pana la implementarea unui sistem de management al calitatii si certificarea lui cu TUV Austria), in domeniul sanatatii si securitatii in munca, in domeniul resurselor umane (evidenta personal, intocmire documente etc.). Practic, Luciana Bercean a invatat sa faca de toate si asta cu mult profesionalism. Dovada a fost (lasand modestia la o parte) fiecare companie care mi-a simtit lipsa dupa ce am plecat.

Eu insa, vroiam ceva mai mult. Si asa am ajuns la Bucuresti, unde am inceput sa fac cunostiinta cu activitatea de formator. Dupa mai bine de 3 ani de furnizat cursuri, pot spune ca este tot ceea ce mi-am dorit vreodata. Am predat initial cursuri ca si angajat al unei companii (inca fac asta, pentru ca-mi sunt dragi oamenii de acolo) iar apoi am continuat cu pasi mici pe cont propriu.

Daca esti un fan al datelor concrete si “matematice”, ai mai jos cateva repere in acest sens:

    • Am instruit aproximativ 175 functionari publici din diferite institutii, in cadrul proiectului “Standarde Europene în Utilizarea Tehnologiei Informatiei în Administratia Publica – Program National de Certificare a Functionarilor Publici”.

    • Am monitorizat instruirea a 20 de detinuti din Penitenciarul Jilava, in cadrul proiectului european “Tehnologia informatiei si comunicarii in sistemul penitenciar din Romania ”.

    • Am instruit aproximativ 40 persoane in cadrul proiectului european “Cunoştinţe de utilizarea calculatorului şi informatică medicală pentru creşterea adaptabilităţii asistentelor medicale din spitalele din România”

    • In cadrul centrului Euroaptitudini, pana in prezent am instruit peste 500 persoane de diferite varste (intre 10 si 73 ani) si profesii la fel de diferite, tot in vederea obtinerii permisului ECDL (European Computer Driving Licence).

Si pentru ca doar cantitatea, fara calitate nu reprezinta mare lucru, o sa spun doar ca evaluarile primite de la fostii mei cursanti au fost pozitive in proportie de 98%. De alte aspecte calitative te las sa te convingi singur/-a.

Luciana Bercean
Luciana Bercean

Latest posts by Luciana Bercean (see all)

Comentarii

comentarii

Loading...