Initiere in Excel – elemente de baza – partea I

Pentru ca despre Word am tot vorbit in ultimul timp, am decis ca in aceasta saptamana sa fac o initiere in Excel.

Asta mi-a adus aminte de un banc. „Cum poti excela la locul de munca? Lucrand in Excel! :)”

Excel-ul, asa cum ii spune si descrierea (aplicatie de calcul tabelar), foloseste modelul tabelelor pentru a realiza calcule.

Un fisier in Excel se numeste registru de calcul (workbook). Acesta este, la randul lui format din foi de calcul (worksheets sau simplu, sheets). Implicit, atunci cand se deschide un registru de calcul, acesta are 3 foi de calcul (Sheet1, Sheet2 si Sheet3). In orice moment se pot adauga noi foi de calcul sau se pot sterge foile de calcul existente (o sa-ti spun si cum, dar intr-un articol ulterior). Numarul maxim de foi de calcul depinde de memoria disponibila a fiecarui calculator in parte.

Fiecare foaie de calcul este formata la randul ei din randuri (orizontale) si coloane (verticale). La intersectia dintre un rand si o coloana se formeaza o celula. Dimensiunile unei foi de calcul difera in functie de varianta de Office, astfel:

Excel 2003: 65.536 randuri x 256 coloane
Excel 2007: 1.048.576 randuri x 16.384 coloane

Daca vrei sa stii care sunt limitarile Excel-ului, le gasesti aici pentru 2007 si aici pentru 2010  (doar in engleza).

Fiecare rand are un “nume”, format din numere intregi (de la 1 la nr. maxim disponibil).

Fiecare coloana are un “nume”, format din litere sau combinatii de mai multe litere (de la A la AAZ sau WXE etc.)

Fiecare celula are si ea un “nume”, format (in mod implicit) din numele coloanei urmat de numele randului (A5, AZ12 etc.). Numele unei celule se numeste referinta. Exista inca un tip de referinta, de forma R1C1, in care atat numele randurilor cat si numele coloanelor sunt formate din numere, insa acest tip de referinta se foloseste mai rar.

“Casuta cu nume” (name box) – casuta care contine referinta celulei (in imagine, zona in care se gaseste B3, incercuit cu rosu). In mod automat, in acea casuta se vede referinta celulei selectate.

Pentru selectarea unui rand, se da click cu mouse-ul pe numele randului.
Pentru selectarea unei colane, se da click pe numele coloanei.
Pentru selectarea unei celule exista mai multe variante:

  • Click pur si simplu cu mouse-ul pe celula respectiva
  • Dar, lucrurile functioneaza si invers: daca scrii referinta (de ex. B6) in “casuta cu nume” si apoi apesi tasta Enter, calculatorul selecteaza in mod automat celula B6.

Pentru selectarea mai multor celule adiacente (unele langa altele) folosind “casuta cu nume”, trebuie sa specifici referinta celulei din coltul din stanga sus si referinta celulei din coltul din dreapta jos cu semnul “:” (doua puncte) intre ele, astfel:

Pentru zona selectata in imaginea de mai sus, in “casuta cu nume” se scrie: B3:D8, apoi se apasa tasta Enter. Nu are importanta daca scrieti referintele cu litere mari sau mici.

Atentie! Dupa apasarea tastei Enter in “casuta cu nume” nu o sa mai vezi intregul interval (B3:D8), ci doar referinta celulei din coltul din stanga sus (B3). Acest lucru este perfect normal.

Luciana Bercean
Luciana Bercean

Latest posts by Luciana Bercean (see all)

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Loading...