Povestea merge mai departe…

Din 2012 am început să construiesc Școala Lucianei. La început, a fost doar o idee, pornită din dorința de face ceea ce iubesc cel mai mult: să îi învăț și pe alții ceea ce eu știu deja. În special, punctul meu forte era (și încă este) lucrul eficient în programele din suita Microsoft Office (și cam tot ce ține de lucrul cu programele de computer, în general).

În timp, am scris articole cu lecții practice despre cum se fac diverse lucrurile în Excel și în Word, dar și cum să ne păstrăm confidențialitatea pe Facebook, am răspuns la multe comentarii și am rezolvat problemele (îmi cer iertare dacă nu pe toate) celor care mi-au scris.

În cei 6 ani de la „lansare”, cred că eu am fost cea care a învățat cel mai mult, astfel încât să mă ridic la nivelul așteptărilor celor care intrau în sălile în care eu predam, dar și celor cărora îmi călcau pragul casei în ședințele individuale. Sunt foarte recunoscătoarea pentru asta.

Și uite așa, pas cu pas, am ajuns să transform Școala Lucianei dintr-o idee într-un loc „fizic”, într-un centru de training adevărat, într-o locație super, cu calculatoare de ultimă generație și cu tot ce trebuie.
Pentru că îmi doresc ca acest centru să fie un loc în care oamenii să învețe mai multe, nu doar ceea ce pot eu să îi învăț, am denumit acest centru de training „Centrul UPGRADE”.

Centrul UPGRADE
Avem un site nou, o nouă pagină de Facebook și tot ce presupune un „rebranding” (sună cam pompos, dar nu am un alt cuvânt mai potrivit).

După cum probabil ai observat deja, timpul nu îmi mai permite să mă ocup de ambele proiecte simultan, așadar te invit cu drag să mă urmezi pe noul site și pe noua pagină de Facebook. Acolo voi pune de acum încolo informații (cel mai probabil în format video, dacă reușesc să îmi fac uraj și să dau drumul la cameră) și voi promova cursuri și diverse activități.

Te aștept și să îmi treci pragul la noua locație, din zona Politehnica, în incinta Apaca, lângă cladirea Samsung, în spate la „5 to go”.

Adresa oficială este Bd. Iuliu Maniu nr. 7, corp I, etaj 2, biroul 2.9. Nu am încă un program regulat în care sunt acolo, dar dacă suni înainte fac tot posibilul să fiu acolo.

Locația Centrul UPGRADE

Luciana Bercean
Luciana Bercean

Latest posts by Luciana Bercean (see all)

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Loading...